Time of memory - contemporary time

"After experiencing the inheritance from the past, we move into here and now. Our time is spoken of as we imagine it, based on our perceptions that our journey has left to us. From birth to adulthood - man is born, grows up, acts, remembers, and passes on."

***

2o noiembrie in zori. N-am mai scris demult. Sunt la finalul unei calatorii si inceputul alteia. Final care ar fi fost diferit fara noaptea trecuta, valul dat deoparte de pe fata reala a orasului. E probabil doar umbra realitatii ceea ce vedem. Si realitatea insasi poate fi umbra unui alt adevar. Ma gandesc ce inseamna sa fii turist si cat anume e piesa de teatru mai mult sau mai putin pregatita, care ti se monteaza, dupa posibilitatile tale, spre a-ti oferi nimic altceva decat ceea ce vroiai sa primesti, ceea ce erai pregatit sa vezi. Oare exista cu adevarat notiunea de a trai viata reala a oamenilor locului atunci cand ai biletul de avion si pasaportul deoparte, cand ai un cont in banca si porti o alta lume cu tine? Aici. Totul e trecere si nu stim, nici unii nici altii, daca avem pasaportul pentru mai departe. N-avem alta sansa decat sa traim.

Ramane un gust. Ea agatandu-se, lipindu-se de mine, real sau pentru ca asa trebuie, aproape adormind la pieptul meu. Si mie mi-e mila pentru ca nu am nicio putere, pentru ca nu pot schimba nimic, pentru ca in momentul insusi in care am pasit am stiut asta. Nu stie engleza deloc, zambeste decorativ si ne intelegem prin semne. In rest muzia, politistul sprijinind un perete. H discutand activ (oare ce-or avea atatea de spus?), berile golite pe masa si lumea pestrita a cautatorilor de noroc.

Au fugit si demonii. Angkorul e numai pietre goale, aruncate prin paduri; cu fiecare atingere se imputineaza material si se goleste mai mult de sens cu fiecare fotografie furata, ramanand doar structura chimica: schelet de piatra. 3 picioare incaltate diferit, lasate la marginea scenei - uff, ce istorie crancena! - turistii ca o invazie, praf si gust de praf, goana, claxoane, parul in vant, dansul ritualic (care ritual?) pe scena, in timp ce fetele de piatra sunt incremenite pentru totdeauna si fara de chip.

Acum nu vad zorii. Dar fata care curata solzii pestelui pentru musafiri, cum a mai facut-o si altadata, copiii balacindu-se in apa - rasete, stropi, imbranceli - facand cu mana, cum au mai facut-o si altadata; ea cuibarindu-se, un morman de vise la care nu am acces; ei traiesc si sunt zorii zilei de azi in care eu plec cu aducerile mele aminte. Doamne, binecuvinteaza!

***

PS. Si oamenii mi se pareau mai simpatici, fara griji, in ciuda traficului infernal, a poluarii si ploii continue. M-am dus la casa de schimb valutar. Vroia "sa ma faca" cu un alt curs decat cel afisat. A ras si mi-a dat cursul bun. Welcome "home"!

M-am asezat pe un scaun cu aripi de inger in spate. Ea a venit si s-a asezat alaturi...