Taxiul alearga spre aeroport. Si peisajul familiar oarecum se perinda rapid prin dreptul ferestrelor. E foarte devreme dimineata. Da, discutam ca niste straini, Andreas e haios, si el si sotia lui au accent, cum probabil si eu aveam cand m-am intors acum aproape 2 ani.
---
Acum mai bine de o ora. Am vazut Inception in avion. In sfarsit. Pe bucatele dar poate asa trebuie. Si ma regasesc in KL - un fel de acasa - alaturi de un prieten vechi si fete noi, spunand povesti, ca si cum nu ne-am vazut decat de ieri. E trei dimineata si parca nu e. Am lasat in urma un dim sum pe care mi-l doream mult, de dragul politetii, si mai am putin pana la avion. Scriu ca si cum nu am mai facut-o demult, asa cum bei apa dintr-una, dand navala, fara sa cantaresc cuvintele, fara sa simt gustul, ci doar senzatia. Da, e cald, dar ce caldura familiara. Mai am putin pana vine taxiul sa ma ia si eu sunt pe un alt fus orar, e inca devreme. Ce e vis si ce e realitate? Ce e plasmuire sau dorinta interioara?! Cel putin nu sunt pretentios, dar asa gust din viata de aici mai bine, si ma integrez cu fiecare minut ce trece, parca nici nu am lipsit. De unde vin? Incotro ma indrept? E cert ca stau intr-un apartament in Damansara Perdana si ma pregatesc in dimineata asta sa plec in Sumatra; atat de aproape.
---
Am adormit fara sa-mi dau seama. Ca sa ma trezesc numai putin mai tarziu, deja in taxi, gonind spre aeroport. Soferul imi da o bomboana. Da, e visul meu.
---
Beau The tarik
duminică, 14 noiembrie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
