Will you marry me?

...si surase inocent si studiat in acelasi timp.
Era toata imbracata in alb, cu tenul usor aramiu si niste ochi ai naibii de vii. Am raspuns, normal, da. Au urmat poze, s-a filmat, ne-am plimbat la brat pentru o vreme. Cut! Ati vrut aventura nu? Povesti incitante? Tot ce va spun e cat se poate de adevarat, numai ca "se filmeaza". Este o campanie "1+5" (nu m-am chinuit sa inteleg exact mesajul), ideea e ca m-au prins cand am coborat din cladire, iar fata e o actrita cunoscuta aici. Acum ma zbat sa fac rost de poze si poate chiar de filmulet. Shit, am uitat sa-i cer numarul de telefon. :)

Astazi m-a prins ploaia in drum spre casa. Nu e asa cum stiam eu ca trebuie sa fie o ploaie tropicala adevarata, adica e chiar mai suportabila decat ploaia de la noi, problema e ca nu stiu cum te face dar te uda pe dinauntru (umiditatea mare din aer). Pe drum, remarc reclama Euro 2008. Am ajus ud acasa ca sa constat ca iar s-a stricat cardul de acces si sa astept la receptie, in aerul conditionat dat evident pe cat de frig posibil, sa-mi faca alt card. A inceput sa ploua zilnic, cred ca trebuie sa umblu cu umbrela dupa mine ca la Londra in vremurile ei bune. In week-end ma duc la Singapore cu trenul de noapte, tocmai ce am facut rezervare.

Am fost din nou la No Black Tie, printre putinele cluburi de jazz de aici. Trebuie sa-ti spuna cineva ca sa il nimeresti (thanks S), destul de ascuns in spate, pe niste stradute, unele chiar putin dubioase. Lume de-a casei si pana la sfarsit au ajuns pe scena aproape toti, mai putin eu. Marea majoritate erau chinezi, plus trei fete americance sau ce erau, genul care nu suporta decat discutii elevate. Stateam singur la o masa, in fata, cand a inceput un tip sa cante ceva in care amesteca si cuvinte Malay - zice, trebuie sa intelegeti sensul, cine nu pricepe sa ridice mana. Aha, e un "white guy" singur si avem o masa cu 3 fete - ce bine, altele (la vazusem eu mai dinainte) una chiar very sweet - trebuie sa mergi la masa sa iti explice! :)) M-am ridicat, am multumit asistentei si m-am mutat la noua mea masa, unde Michelle a fost bucuroasa sa ma primeasca. Interogatoriu: cati ani ai, unde lucrezi, de unde esti, cat stai aici, unde stai, etc. "Americancele" au plecat, cred ca s-au ofticat! Dincoace, verdict Lee Sue "sunt cute". Restul sunt detalii, doar ca am ajuns mai tarziu acasa...

Va urma (probabil)

Noapte de Inviere pe Kinabalu

Nu, nu a trecut chiar atat de mult timp de cand n-am mai scris. Stiu ca suntem doar in septembrie si totusi...

Acum macar atata lucru e evident pentru toata lumea: am fost pe Kinabalu weekendul trecut. Ce e asta? Pai este cel mai inalt munte din Asia de SE, mai exact de la Himalaya pana la Noua Guinee. Si mai exact - 4095m si 20cm. Deci iata povestea.

Ma trezesc din nou la 3 noaptea ca sa prind autobuzul de 4 din KL Sentral. Uff, e aglomeratie pe strazi, e weekendul cu Merdeka - ii zic soferului sa se grabeasca - ajung pana la urma la timp. Drumul dureaza aproape o ora, timp sa mai trag un pui de somn, in ciuda aerului conditionat pus, evident, pe foarte rece; eram insa avizat de experientele anterioare. Check-in rapid, kopi dan susu si un brownie la cafeneaua din aeroport, exersez un pic de bahasa malaysia, goana dupa un loc in fata la boarding si inca un pui de somn in avion ca sa ma trezesc, un pic ametit, in Kota Kinabalu.

Acum trebuie sa spun ca am fost norocos. Ca sa ajungi pe munte iti trebuie o rezervare in avans, chiar si cu cateva luni, totul fiind un monopol al celor care administreaza parcul natural si neavand voie sa urci pe munte fara ghid si fara sa petreci o noapte la cabana de la altitudine, care evident are locuri limitate. Ori eu m-am hotarat doar vineri, vazand ca varianta cu Bali e destul de scumpa, am sunat, evident mi s-a raspuns ca e fully booked, am insistat ca nu se poate trebuie sa fie o solutie si m-a sunat fata inapoi - "esti norocos, cineva tocmai a renuntat". Jupeee! Avea sa insemne 2 nopti de cazare si 5 mese obligatorii in pachet. 

Dar iata-ma-s in minibus, ploua torential si soferul goneste pe serpentine, suntem 11 oameni inghesuiti intr-un microbuz care pare din anii 50. Sper sa mergem in directia care trebuie. Sunt deocamdata surprins de numarul mare de biserici catolice - Sf. Petru, Sf Iacob, Sf Maria... trec toate una dupa alta. M-am urcat din centrul KK-ului, unde mi-a spus taximetristul care m-a luat de la aeroport sa ma uit dupa acoperisurile galbene de la microbuze. Zis si facut, am intrebat - "merge? (intre timp baiatul mesterea ceva la o roata) da. cand? pai cand se umple. cat dureaza? o jumatate de ora, o ora. ok, esti sigur?" - si chiar s-a umplut destul de repede spre satisfactia pustiului, care acum se chinuie sa indese o carpa in geam ca sa opreasca apa de ploaie.

Ma intind cu vorba si nu mai ajung la subiect. Am stat prima noapte in hostel la intrarea in parc, cu o familie din KL cu 3 copii care mai ca nu ma adulmecau, se uitau la mine ca la cine stie ce martian si ma asaltau cu intrebari; super simpatici, am aflat cum e cu 102 dalmatieni si ultimele filme. A doua zi, am ales sa share-uiesc un ghid cu alti 5 turisti si a iesit chiar un grup simpatic - RO, UK, IT, DE, ND. Ghidul nostru, baiat bun, raspundea cu da la aproape orice il intrebam. Totul e destul de comercial, scari (nu mai vreau sa aud de scari) totul aranjat si pregatit pentru ca orice turist, care poate n-a mai fost niciodata pe munte, sa fie capabil sa urce; vointa sa aibe. Si s-a intamplat tocmai acum sa recidiveze genunchiul stang (Crinu, exact ca atunci pe Spinarea Calului) ca sa ma gandesc la cele mai rele scenarii. Am strans din dinti, pana la urma nu a fost asa de grav, si am urcat, mai incet dar sigur, pana la cabana unde aveam sa ramanem a doua noapte, la 3,300m alt, si sa aflu cu stupoare ca nu exista salvamont si nici macar o trusa medicala minimala, in ciuda numerosilor "pantofari" care sporeau sansele unor evenimente neplacute. Trebuie sa le scriu despre asta. Seara, jucam carti in sala de mese a cabanei principale si ma gandesc daca sa urc sau nu maine dimineata. Totusi, atractia e atat de mare. Sincer, daca as fi fost eu ghid nu mi-as fi dat voie, asa insa...

Trrrr. 2.00 dimineata. Suna soneria. Bagajul e facut de seara. M-am trezit cred din ora in ora sa imi mai misc usor genunchiul. Bine ca mi-am luat sacul de dormit cu mine si tine cald. Ne urnim pana in sala de mese, bem un ceai si pornim la drum. E noapte, bezna si forfota - entuziasm mai mult sau mai putin disimulat, pregatiri minutioase si ritualuri, oamenii par si chiar sunt mai apropiati unii de altii, un suvoi ce pare neintrerupt de furnicute urcand fiecare dupa puterile proprii. Ma uit in urma - sunt ca o mie de lumini, una dupa alta, intr-o procesiune stranie - ducem cu noi lumina sa aprindem o noua zi. Rasarit de soare pe Kinabalu: minus 5 grade, vant, nori, stanci, oameni. Imi dau seama cat de mult muntele face parte din mine.