Sascha (1)

- Stii, esti de vina ca am baut aseara paharul pe care il pregatisem pentru tine!
- De ce, a urmat altul si altul?
- Exact. Pana la 7 dimineata. Si am vorbit, am vorbit - arata spre doamna din partea cealalta a barului - timp de 9 ore. Nici nu-ti dai seama cat pot sa vorbeasca doi rusi cand se intalnesc. Si uite ca inca mai avem ceva de spus.
Continua cu ea in ruseste in timp ce imi pregateste, cu miscari calculate, un pahar:
- La fel?
- Orice vrei tu sa faci, ii zic
- La fel e cel mai bine intotdeauna.

A plecat cu sotia acum 4 ani din Moscova. E un oras aglomerat, unde te sufoci. Totul era foarte scump, nu era de trait. S-au plimbat o vreme prin Asia si s-au stabilit aici pentru ca le-a placut cel mai mult.
- Sunt mai multi rusi decat  trebuie
- Totusi cei care vin sunt de alt soi, mai putini cu bani si mai educati, mai stiu putina engleza
- Doar ca nu imi place ca inteleg cand vorbesc cu sotia in ruseste si mai rau si eu inteleg ce vorbesc ei.
Si ma gandesc la cele doua perechi de ieri seara. Ambele fete sunt imbracate la moda, s-ar fi potrivit oricand la noi in Dorobanti.

Cuburile cu gheata din pahar par niste uriase cristale; le invart lenes cu paiul privind irizatiile de lumina. Un jazz clasic ma invaluie treptat, umple cu grija fiecare colt al locului, in propriul lui ritm condus de saxofon, fara sa tina cont de zbaterea ritmica a venitlatorului, parca imprimand aerului acel swing. Imi aratase afisele de pe pereti. E producator de muzica si inca mai face asta desi intr-un oras mare ca Moscova nu strange decat 250 de oameni atunci cand are succes. Muzica de avangarda nu atrage multimile, dar nu cred ca v-ati fi asteptat la altceva. Vorbeste cu pasiune de ceea ce face, ochii-i stralucesc interior ca niste lampioane inaltandu-se spre cer.

Il provoc amintindu-i ca a avut barul inchis 3 zile.
- Aaa, m-am trezit si era tot noapte. Intreb, cat e ceasul?
- E 9 seara
- Nu se poate ca noi am inceput sa bem la 11
- Da, dar era ieri

***
Apar cativa oameni cu lumari aprinse pe strada si se dovedeste ca e o intreaga procesiune. Ciudat sa vezi asta in Asia. Verific telefonul sa imi dau seama in ce zi suntem: vineri. Aici usor uiti zilele saptamanii. Gandesc cu voce tare, uitandu-ma catre doamna de vis-a-vis:
- Trebuie sa fie Vinerea Mare inainte de Pastele Catolic. Imi raspunde:
- Nu stiu, sunt atee.
Procesiunea continua sa se desfasoare prin fata ochilor, ca dintr-un alt timp, lent, muzica de jazz pare ca s-a adaptat subtil ritmului dinafara. Inafara devine inauntru...